Nu-mi pot imagina cât de naiv şi cât de… offf, cum eram în vremurile alea. Pe 12 Iulie 2002 eu scriam o scrisoare de dragoste către o fată de care se pare că mă îndrăgostisem nebuneşte. Hmm, în 2002 aveam nici mai mult şi nici mai puţin de 16 ani. Hai, să nu vă mai ţin în suspans, iată fragmentul! Enjoy!

[...]Atunci când se uită în ochii mei mi se opreşte respiraţia şi sângele îmi fierbe cu tărie, creierul nu mai funcţionează, ochii mi se agită şi timpul parcă stă în loc.
Atunci când este în braţele mele simt că parcă aş vrea să opresc timpul şi să rămânem aşa pentru totdeauna.
Parcă lumea s-a sfârşit şi am rămas singurii supravieţuitori care trebuie să creeze un viitor asigurat prin iubirea care îi sprijină moral deoarece sufletele lor sunt ca două păsări care zboară spre un viitor plin de suprize plăcute.
Iubirea noastră este atât de intensă de parcă ar fi mai veche decât era paleoliticului. [...]

Cat de prostanac eram!!! Semnele de puncţuatie precum si unele greşeli gramaticale nu au mai fost rectificate. Am copiat pur si simplu din scrisoare :)